Modificări Coduri Penale 2012 - Prescriptia si Confiscarea

Legea nr. 27 din 16 martie 2012

pentru modificarea şi completarea

Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI

PUBLICATĂ ÎN: Monitorul Oficial nr. 180 din 20 martie 2012

Parlamentul României adoptă prezenta lege

ART. I

Codul penal al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 121, alineatul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul:

a) infracţiunilor contra păcii şi omenirii, indiferent de data la care au fost comise;

b) infracţiunilor prevăzute la art. 174 - 176 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei."

2. La articolul 121, după alineatul 2 se introduce un nou alineat, alineatul 3, cu următorul cuprins:

"Prescripţia nu înlătură răspunderea penală nici în cazul infracţiunilor prevăzute la alin. 2 lit. b) pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie, generală sau specială, la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii."

3. La articolul 125, alineatul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale în cazul:

a) infracţiunilor contra păcii şi omenirii, indiferent de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;

b) infracţiunilor prevăzute la art. 174 - 176 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei."

4. La articolul 125, după alineatul 2 se introduce un nou alineat, alineatul 3, cu următorul cuprins:

"Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale nici în cazul infracţiunilor prevăzute la alin. 2 lit. b) pentru care, la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării."

ART. II

Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 153, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(2) Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul:

a) infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost comise;

b) infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei."

2. La articolul 153, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) Prescripţia nu înlătură răspunderea penală nici în cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. b) pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie, generală sau specială, la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii."

3. La articolul 161, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(2) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale în cazul:

a) infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost comise;

b) infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei."

4. La articolul 161, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale nici în cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. b) pentru care, la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării."

ART. III

Dispoziţiile art. II intră în vigoare la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor  art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată. 

*       *       * 

Legea nr. 63 din 17 aprilie 2012

pentru modificarea şi completarea

Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI

PUBLICATĂ ÎN: Monitorul Oficial. 258 din 19 aprilie 2012 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ART. I

Codul penal al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 112, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:

"h) confiscarea extinsă."

2. După articolul 118¹ se introduce un nou articol, articolul 118², cu următorul cuprins:

"Art. 118²

Confiscarea extinsă

Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 118, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 5 ani sau mai mare:

a) proxenetism;

b) infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori;

c) infracţiuni privind traficul de persoane;

d) infracţiuni la regimul frontierei de stat a României;

e) infracţiunea de spălare a banilor;

f) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea pornografiei;

g) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului;

h) asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni;

i) infracţiunea de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup;

j) infracţiuni contra patrimoniului;

k) infracţiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive şi materiilor explozive;

l) falsificarea de monedă sau alte valori;

m) divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor privind operaţiile de import sau export, deturnarea de fonduri, nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri;

n) infracţiuni privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc;

o) trafic de migranţi;

p) infracţiuni de corupţie, infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiuni în legătură cu infracţiunile de corupţie, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene;

q) infracţiuni de evaziune fiscală;

r) infracţiuni privind regimul vamal;

s) infracţiunea de bancrută frauduloasă;

ş) infracţiuni săvârşite prin intermediul sistemelor informatice şi al mijloacelor de plată electronice;

t) traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.

Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit;

b) instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. 1.

Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. 2 se ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată sau de un terţ unui membru de familie, persoanelor cu care persoana condamnată a stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi ori dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc cu acesta, persoanelor juridice asupra cărora persoana condamnată deţine controlul.

Prin bunuri, conform prezentului articol, se înţelege şi sumele de bani.

La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor şi cheltuielile făcute de persoana condamnată, persoanele prevăzute la alin. 3.

Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării.

Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. 2, care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate."

3. Articolul 124 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Art. 124

Prescripţia specială

Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut la art. 122 este depăşit cu încă o dată."

ART. II

Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 108, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:

"e) confiscarea extinsă."

2. După articolul 112 se introduce un nou articol, articolul 112¹, cu următorul cuprins:

"Art. 112¹

Confiscarea extinsă

(1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la

art. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare:

a) infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori;

b) infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;

c) infracţiuni privind frontiera de stat a României;

d) infracţiunea de spălare a banilor;

e) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea pornografiei;

f) infracţiuni din legislaţia privind combaterea terorismului;

g) constituirea unui grup infracţional organizat;

h) infracţiuni contra patrimoniului;

i) nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive;

j) falsificarea de monede, timbre sau de alte valori;

k) divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, deturnarea de fonduri, infracţiuni privind regimul importului şi al exportului, precum şi al introducerii şi scoaterii din ţară de deşeuri şi reziduuri;

l) infracţiuni privind jocurile de noroc;

m) infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene;

n) infracţiuni de evaziune fiscală;

o) infracţiuni privind regimul vamal;

p) infracţiuni de fraudă comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice;

q) traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.

(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit;

b) instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1).

(3) Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. (2) se va ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terţ unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul.

(4) Prin bunuri, conform prezentului articol, se înţelege şi sumele de bani.

(5) La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor şi cheltuielile făcute de persoana condamnată, membrii familiei acesteia.

(6) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

(7) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea.

(8) Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. (2), care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate."

ART. III

Ori de câte ori prin legi speciale, prin Codul penal sau prin Codul de procedură penală se face trimitere la art. 118 din Codul penal, trimiterea se va considera făcută la art. 118 şi 118² şi ori de câte ori prin legi speciale, prin Codul penal sau prin Codul de procedură penală se face trimitere la confiscare ca măsură de siguranţă, trimiterea se va considera făcută şi la confiscarea extinsă.

ART. IV

Ori de câte ori prin legi speciale, prin Codul penal sau prin Codul de procedură penală se face trimitere la art. 112 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, trimiterea se va considera făcută la art. 112 şi 112¹ şi ori de câte ori prin legi speciale, prin Codul penal sau prin Codul de procedură penală se face trimitere la confiscare ca măsură de siguranţă, trimiterea se va considera făcută şi la confiscarea extinsă.

ART. V

Dispoziţiile art. II şi IV intră în vigoare la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Prezenta lege transpune în legislaţia naţională art. 3 din Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 68 din 15 martie 2005.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

Taxa poluare auto - UPDATE

Prin Hotararea din data de 07.04.2011 in cauza C‑402/09, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a constatat urmatoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională."

Hotararea a fost pronuntata ca urmare a unei cereri avand ca obiect pronuntarea unei hotarari preliminare din partea Tribunalului Sibiu. De remarcat solutia "sugerata" de catre Curte, care a apreciat ca instituirea unei taxe anuale rutiere nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului "poluatorul plătește".

vezi hotararea CJUE aici

Procedura de citare prin... Facebook?

O instanta de judecata din Australia a aprobat folosirea site-ul de socializare Facebook pentru a notifica un cuplu ca si-au pierdut pierdut locuinta in urma neplatii unui imprumut. Australian Capital Territory Supreme Court a admis in decembrie 2008 cererea avocatului Mark McCormack de folosire a site-ul www.facebook.com pentru a comunica anumite documente, dupa ce incercarile sale de a lua legatura cu cuplul in cauza la locuinta acestora si prin e-mail au esuat. Instantele de judecata australiene aprobasera in trecut cereri de realizare a procedurii de citare ori de notificare prin e-mail atunci cand inmanarea catre persoana in cauza nu era posibila.

LINK

CAUZA GILLAN SI QUINTON contra REGATULUI UNIT

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

CAUZA GILLAN SI QUINTON contra REGATULUI UNIT

(Cererea nr. 4158/05)

Hotarare

STRASBOURG

12 Ianuarie 2010

[...]

A. Perchezitiile

[...]

7. Intre 9 si 12 septembrie 2003 la Excel Centre in Docklands, East London a fost organizata Expozitia Internationala a Sistemelor si Echipamentelor de Aparare (“expozitia de armament”), care a fost tinta mai multor proteste si demonstratii.

8. La aproximativ 10.30 A.M. pe 9 septembrie 2003 primul reclamant circula cu o bicicleta in apropierea expozitiei de armament, avand asupra sa un rucsac, cu intentia de a se alatura protestelor. A fost oprit si perchezitionat de doi ofiteri de politie care i-au adus la cunostinta ca este perchezitionat conform art. 44 din Legea privind Combaterea Terorismului din 2000, in vederea identificarii de obiecte ce ar putea fi folosite la savarsirea de acte teroriste. In acest scop i-a fost inmanata o notificare scrisa. Primul reclamant sustine ca la intrebarea de ce este perchezitionat, i s-a raspuns ca in apropiere sunt mai multi demonstranti si ca politia banuia ca acestia ar urma sa provoace dezordini. Asupra sa nu a fost gasit nimic incriminator (desi unele hartii tiparite cu informatii despre demonstratii au fost retinute de catre politisiti) si a fost lasat sa plece. Retinerea sa a durat mai putin de 20 de minute.

9. La aproximativ 1.15 PM la 9 septembrie 2009, cea de-a doua reclamanta, imbracata cu o haina de fotograf si avand asupra sa un geanta mica si o camera foto, a fost oprita in apropiere de expozitia de armament. Aceasta, fiind jurnalist, intentiona sa filmeze protestele. A fost perchezitionata de catre un ofiter al Politiei Metropolitane, desi isi aratase legitimatia pentru a dovedi cine este. I s-a spus sa nu mai filmeze. Ofiterul de politie i-a spus ca actioneaza in baza art. 44 si 45 din Legea privind Combaterea Terorismului. Asupra sa nu a fost gasit nimic incriminator, fiind lasata sa isi continue deplasarea. Inregistrarea perchezitiei arata ca a fost oprita pentru 5 minute, dar reclamantei i s-a parut ca ar fi fost in jur de 30 de minte. Reclamanta sustine ca s-a simtit intimidata si deranjata intr-o asemenea masura, incat nu s-a simtit in stare sa se mai alature demonstrantilor, desi intentionase sa faca un documentar ori sa vanda imagini din acesta.

10. Reclamantii au contestat in instanta legalitatea autoritatii acordate in vederea opririi si perchezitionarii lor. […] Acestia au sustinut in primul rand ca autorizatia (de efectuare a perchezitiilor – n.n.) si confirmarea acesteia […] erau excesive (ultra vires) si nelegale, intrucat intentia legiuitorului fusese de a autoriza perchezitiile doar ca raspuns la o amenintare terorista iminenta intr-un anume loc, in privinta careia puterile obisnuite de oprire si perchezitie erau inadecvate. In al doilea rand, reclamantii au sustinut ca folosirea articolului 44 de catre politie pentru a-i opri si perchezitiona la expozitia de arme era contrara intentiei legiuitorului si ca indicatiile date ofiterilor de politie erau fie inexistente, fie date in asa fel incat sa permite ofiterilor sa abuzeze de puterile conferite. In al treilea rand, reclamantii au sustinut ca autorizatiile date in baza art. 44 si exercitarea atributiilor in baza lor constituie o ingerinta nejustificata cu drepturilor lor prevazute de articolele 5, 8, 9, 10 si 11 din Conventie.

11. La 31 octombrie 2003, Divisional Court / Tribunalul Divizional a respins contestatia (reclamantilor – n.n.). Lord Justice Brooke, care a pronuntata hotararea instantei, a aratat ca Parlamentul intentionase in cuprinsul articolului 44 sa acopere activitatea politiei ca raspuns la amenintarile teroriste in general si ca autorizatia, precum si confirmarea acesteia de catre Secretarul de Stat nu erau excesive (ultra vires).

[...]

15. Camera Lorzilor, la 8 martie 2006, a respins in unanimitate apelul reclamantilor

[...]

A. Prezentarea autoritatii politiei de a opri si perchezitiona persoane fara exista unei suspiciuni rezonabile

25. Ofiterii de politie au puterea de a opri si perchezitiona persoane in baza mai multor acte normative. De exemplu, articolul 1 din Legea Politiei si Probelor in Procesul Penal din 1984 permite unui ofiter care are o anumita suspiciune rezonabila sa opreasca si sa perchezitioneze o persoana ori un vehicul pentru a cauta bunuri furate ori interzise. Articolul 60 din Legea Ordinii Publice si Justitei Penale din 1994 permite unui ofiter superior sa autorizeze oprirea si perchezitionarea persoanelor si vehiculelor, atunci cand are motive intemeiate sa creada ca in acest fel s-ar preveni incidente deosebit de violente ori ca unele persoane au asupra lor obiecte periculoase ori arme de atac.

26. Autoritatea politiei de a opri si perchezitiona la intamplare pentru a preveni actele teroriste a fost introdusa pentru prima data ca raspuns la campania de atentate din Londra dintre 1992 si 1994. Prin articolul 81 din Legea Ordinii Publice si Justitei Penale din 1994 a introdus un articol nou (13A) in cuprinsul Legii privind Combaterea Terorismului din 1989 intr-o forma similara celei din art. 44 a legii din 2000, insa fara vreo dispozitie privind confirmarea autorizatiei de catre Secretarul de Stat. Legea privind Combaterea Terorismului din 1996 acreat o reglementare separata avand ca obiect oprirea si perchezitionarea pietonilor, conform art. 13B din lege. Aceasta lege din 1996 a reglementat pentru prima oara procedura confirmarii de catre Secretarul de Stat.

B. Legea privind combaterea Terorismului din 2000

28. Prin aceasta lege s-a intentionat modernizarea si intarirea legislatiei referitoare la terorism […]

29. Articolele 41-43 ale Legii din 2000, in cuprinsul subcapitolului “Persoane suspectate de terorism”, reglementeaza arestarea fara mandat, perchezitionarea unui loc ori a unei persoane de catre o persoana. In fiecare din aceste situatii este necesara existenta unei suspiciuni rezonabile ca persoana arestata sau perchezitionata este un terorist.

30. Articolele 44-47, din cuprinsul subcapitolului “Autoritatea de a opri si perchezitiona” nu prevad necesitatea existentei unei suspiciuni rezonabile.

Prima etapa, conform articolului 44, este autorizarea:

“44(1) O autorizatie data in baza acestui aliniat autorizeaza orice politist (constable) in uniforma sa opreasca un vehicul intr-o zona sau loc mentionat in autorizatie si sa perchezitioneze –

(a) vehiculul;

(b) soferul vehiculului;

(c) un pasager al vehiculului;

(d) orice obiect aflat in vehicul ori purtat de sofer ori pasager.

“(2) O autorizatie data in baza acestui aliniat autorizeaza orice politist (constable) in uniforma sa opreasca un pieton intr-o zona sau loc mentionat in autorizatie si sa perchezitioneze –

(a) pietonul;

(b) orice obiect purtat de pieton.

(3) O autorizatie data in baza aliniatelor (1) si (3) poate fi data doar daca persoana care o emite considera ca este necesara pentru prevenirea unor acte de terorism.

(4) O autorizatie poate fi emisa –

(a) de catre un ofiter de politie cel putin cu gradul de assistant chief constable atunci cand zona ori locul mentionat (in autorizatie – n.n.) sunt in afara Irlandei de Nord, altele decat cele aratate la paragrafele (b) si (c);

(b) de catre un ofiter de politie cel putin cu gradul de comandant al politiei metropolitane, atunci cand zona ori locul mentionat fac parte dintr-un district de politie metropolitan;

(c) de catre un ofiter de politie cel putin cu gradul de comandant al fortelor de politie ale Orasului Londra (City of London), atunci cand zona ori locul mentionat face parte in tot ori in parte din Orasul Londra;

(d) de catre un ofiter de politie cel putin cu gradul de assistant chief constable al Serviciului de Politie al Irlandei de Nord, atunci cand zona ori locul mentionat face parte in tot ori partial din Irlanda de Nord.

(5) Cand autorizatia este emisa oral, persoana ce o emite urmeaza a o confirma in scris cat mai repede posibil”

Conform articolului 46(1)-(2), autorizatia incepe sa isi produca efectele de la momentul emiterii si expira la data stabilita, dar nu mai tarziu de 28 de zile. Existenta si continutul autorizatiilor date in baza articolului 44 nu sunt facute publice.

31. A doua etapa este confirmarea, reglementata de articolul 46(3)-(7). Emitentul autorizatiei trebuie sa informeze cat mai rapib posibil Secretarul de Stat. Daca Secretarul de Stat nu confirma autorizatia in termen de 48 de ore de la momentul emiterii, aceasta inceteaza (fara ca acest fapt sa aiba ca efect invalidarea vreunui act savarsit in cele 48 de ore). La momentul confirmarii autorizatiei, Secretarul de Stat poate stabili un alt termen de expirare, care poate fi mai scurt. De asemenea, poate anula o autorizatie incepand de la un anumit moment dat. Cand o autorizatie este reinnoita, aceasi procedura se aplica.

32. Cea de-a treia etapa, conform articolului 45, presupune exercitarea atributiilor de oprire si perchezitie de catre politist:

“(1) Atributiile acordate conform autorizatiei conform articolului 44(1) sau (2) –

(a) pot fi exercitate doar in scopul cautarii de obiecte ce ar putea fi folosite in legatura cu terorismul si

(b) pot fi exercitate indiferent daca ofiterul de politie are sau nu motive de a suspecta prezenta de asemenea obiecte.

(2) Ofiterul de politie poate ridica si retine un obiect pe care il descopera in cursul unei perchezitii efectuate in baza art. 44(1) si (2) si in privinta caruia are motive intemeiate ca vor fi folosite in legatura cu acte teroriste.

(3) Ofiterul de politie in exercitiul atributiilor conferite de autorizatie nu poate cere vreunei persoane sa isi scoata in public un articol de imbracaminte, cu exceptia castilor, incaltamintei, hainei sau jachetei ori manusilor.

(4) Cand un ofiter de politie intentioneaza sa perchezitioneze o persoana sau un vehicul in baza articolului 44(1) sau (2), acesta poate retine persoana sau vehiculul pentru o perioada de timp rezonabila necesara pentru efectuarea perchezitiei la locul sau in apropierea locului unde persoana sau vehiculul a fost oprit.

(5) Atunci cand –

(a) un pieton sau vehicul este oprit in baza art. 44(1) sau (2) si

(b) conducatorul vehicului sau pietonul solicita o declaratie scrisa care sa ateste oprirea

o declaratie in acest sens va fi intocmita.

(6) O cerere conform alin. (5) poate fi facuta in termen de 12 luni de la data cand vehiculul sau pietonul a fost oprit”.

[…]

49. Reclamantii au aratat ca oprirea si perchezitionarea lor de catre politie conform articolelor 44-47 din lege a avut drept consecinta incalcarea drepturilor prevazute de art. 5, 8, 10 si 11 din Conventie.

A. Presupusa incalcare a articolului 5 din Conventie

2. Aprecierea Curtii

57. Curtea constata ca desi perioadele in care reclamantii au fost opriti si perchezitionati nu au depasit 30 de minute, acestia au fost privati in intregime de orice pozibilitate de miscare. Acestia au fost obligati sa ramana in locul unde se aflau si sa se supuna perchezitiei ; daca refuzau acest lucru ar fi putut fi arestati, detinuti in sediul politiei si acuzati. Acest element de constrangere este specific privarii de libertate in sensul articolului 5(1) (v. Foka v. Turkey, nr. 28940/95, §§ 74-79, 24 iunie 2008).

B. Presupusa incalcare a articolului 8 din Conventie

58. Curtea urmeaza a stabili mai intai daca masurile de oprire si perchezitionare au consituit o restrangere a drepturilor reclamantilor conform articolului 8.

[...]

61. Asa cum a aratat Curtea in alte situatii, conceptul de “viata privata” este foarte larg, nefiind susceptibil de a fi definit in mod exhaustiv. El acopera integritatea unei persoane, atat din punct de vedere fizic, cat si psihologic. Notiunea de autonomie personala este un principiu important ce subliniaza interpretarea garantiilor ce le contine (v. Pretty v. the United Kingdom, nr. 2346/02, § 61, ECHR 2002-III). Acest articol protejeaza dreptul la dezvoltare personala, precum si dreptul de a stabili relatii cu alte persoane si cu lumea din jur. Totodata poate include activitatile profesionale. Prin urmare, exista o zona de interactiune a persoanei cu cei din jur, chiar si intr-un context public, ce intra in sfera “vietii private”. Exista o serie de elemente relevante pentru a aprecia daca viata privata a unei persoane se regaseste in afara locuintei sale. Legat de acest aspect, pretentiile rezonabile ale unei persoane in ceea ce priveste intimitatea consituie un factor important, desi nu decisiv. (v. P.G. si J.H. v. the United Kingdom, nr. 44787/98, §§ 56-57, ECHR 2001-IX si Peck, mai sus, §§ 57-63). In cauza Foka, mentionata anterior, la punctul 85, unde reclamanta a fost suspusa unei perchezitii fortate de catre graniceri, Curtea a stabilit ca “orice perchezitie efectuata de catre autoritati asupra unei persoana aduce atingere vietii sale private”.

[…]

62. In ceea ce priveste situatia de fapt din prezenta cauza, Curtea observa ca articolele 44-47 ale legii permit ofiterilor de politie in uniforma sa opreasca orice persoana aflata in raza teritoriala cuprinsa in autorizatie si sa o perchezitioneze, atat corporal, cat si obiectele aflate asupra sa. Ofiterul de politie poate cere persoanei sa isi scoata acoperamantul pentru cap, incalatamintea, haina de deasupra si manusile. Paragraful 3.5 din Codul de Practica clarifica in amanunt ca ofiterul de politie poate baga mana in buzunarele persoanei, ii poate pipai gulerul, sosetele si incaltarile si ii poate controla parul. Perchezitia are loc in public si refuzul de a se supune acesteia constituie infractiune pedepsita cu inchisoare, amenda ori ambele. In cursul procedurilor in fata instantelor nationale, desi Camera Lorzilor a avut dubii in ceea ce priveste aplicabilitatea articolului 8 (din Conventie – n.n.), Comisarul Politiei Metropolitane a admis ca exercitarea atributiilor in baza articolului 44 (din Legea privind Combatarea Terorirsmului – n.n.) este o ingerinta in drepturile persoanei conform articolului 8, iar Curtea de Apel a descris-o ca fiind “o competenta deosebit de larga in a invada intimitatea publicului”.

63. Guvernul sustine ca in anumite circumstante o perchezitie stricta poate constitui o ingerinta in drepturile reglementate de Articolul 8, asa cum o poate constitui si frunzarierea unei agende, a unui jurnal ori a corespondentei, in timp ce o perchezitionare superficiala care nu duce la descoperirea unor asemenea obiect nu ar constitui o ingerinta. Acest punct de vedere nu poate fi acceptat de catre Curte. Indiferent daca intr-o anume situatie corespondenta, jurnalul intim sau alte documente private sunt descoperite, ori obiecte intime sunt gasite, Curtea apreciaza ca folosirea fortei coercitive permise de legislatie pentru a supune o persoana, hainele sau bagajele sale unei perchezitii amanuntite constituie in mod evident o ingerinta cu dreptul sau la respectarea vietii private. Desi perchezitia este efectuata in spatiul public, acest lucru nu inseamna ca Articolul 8 nu s-ar aplica. Intr-adevar, in opinia Curtii, caracterul public al perchezitiei poate, in anumite cazuri, majora gravitatea ingerintei datorita stanjenelii si umilintei. Obiecte precum gentile, portofelele, agendele si jurnalele pot, unori, sa contina informatii personale in privinta carora detinatorul lor se poate simti deranjat datorita expunerii vederii insotitorilor săi ori publicului larg.

64. De asemenea, Curtea nu este convinsa de analogia facuta cu perchezitia la care se supun pasagerii ori la intrarea intr-o cladire publica. Nu este necesar a se determina daca perchezitia unei persoane ori a bagajelor sale in asemenea circumstante se ridica la nivelul unei ingerinte cu drepturile prevazute de Articolul 8, in ciuda faptului ca aceasta este justificata de motive de siguranta, intrucat motivele aratate reclamantilor nu sunt aplicabile. O persoana care calatoreste cu avionul poate fi privita ca dându-si consimtamantul la perchezitionarea sa atunci cand alege sa calatoreasca. Aceasta stie ca bagajele sale pot fi perchezitionate inainte de imbarcare si are astfel libertatea de a alege, intrucat isi poate lasa acasa obiectele personale, tracand astfel fara a fi suspusa perchezitiei. Autoritatea de a perchezitiona in baza articolului 44 este de natura diferita. Persoana poate fi oprita oriunde si oricand, fara o notificare prealabila si fara posibilitatea de a alege daca sa se supuna sau nu perchezitiei.

65. Fiecare dintre reclamanti a fost oprit de un ofiter de politie si obligat sa se supuna unei perchezitii conform articolului 44 al legii din 2000. Pentru motivele aratate anterior, Curtea apreciaza ca aceste perchezitii au constituit o ingerinta in dreptul la viata privata conform Articolului 8. O asemenea ingerinta este justificata conform paragrafului 2 al Articolului 8 numai daca este “prevazuta de lege”, urmareste unul sau mai multe scopuri legitime din cele aratate in paragraful 2 si este “necesara intr-o societate democratica” (a se vedea de exemplu, Liberty si altii v. the United Kingdom, nr. 58243/00, § 58, ECHR 2008-...).

2. Daca ingerinta a fost “prevazuta de lege”

[...]

b. Aprecierea Curtii

76. Curtea reaminteste jurisprudenta sa constanta in a considera ca sintagma “prevazuta de lege” necesita ca masurile in cauza sa aiba un temei legal in legislatia interna si sa fie compatibile cu spiritul legii [...] In acest scop, legea trebuie sa fie accesibila si previzibila, cu alte cuvinte sa fie formulata suficient de precis, incat o persoana (chiar cu ajutor de specialitate) sa poata sa isi modeleze comportamentul (S. si Marper v. the United Kingdom [GC], nr. 30562/04 si 30566/04, §§ 95 si 96, ECHR 2008-...).

77. Pentru ca legislatia interna sa indeplineasca aceste cerinte trebuia sa prevada un mecanism de protectie juridica impotriva ingerintelor arbitrare din partea autoritatilor asupra drepturilor protejate de Conventie. In problemele ce afecteaza drepturile fundamentale, ar fi contrar spiritului legii ca marja de apreciere acordata executivului sa fie sub forma unei puteri depline. Pe cale de consecinta, legea trebuie sa prevada cu suficienta claritate scopul acestei marje acordate autoritatilor competente si modul de exercitare a acesteia (Rotaru v. Romania [GC], nr. 28341/95, § 55, ECHR 2000-V; Hasan si Chaush v. Bulgaria [GC], nr. 30985/96, § 4, ECHR 2000-XI; Maestri v. Italy [GC], nr. 39748/98, § 30, ECHR 2004‑I; de asemenea, , Silver si altii v. the United Kingdom, 25 March 1983, §§ 88-90, Series A no. 61; Funke v. France, §§ 56-57, judgment of 25 February 1993, Series A no. 256-A; Al-Nashif v. Bulgaria, no. 50963/99, § 119, 20 June 2002; Ramazanova and Others v. Azerbaijan, no. 44363/02, § 62, 1 February 2007; Glas Nadezhda EOOD and Anatoliy Elenkov v. Bulgaria, no. 14134/02, § 46, ECHR 2007‑XI (extracts); Vlasov v. Russia, no. 78146/01, § 125, 12 June 2008; Meltex Ltd and Movsesyan v. Armenia, no. 32283/04, § 81, 17 June 2008). Nivelul de claritate cerut in privinta legislatiei interne (care nu poate acoperi niciodata fiecare situatie posibila) depinde in principal de continutul mujloacelor in discutie, aria de aplicabilitate, precum si numarul si statutul celor carora li se adreseaza (a se vedea de ex., Hashman si Harrup v. the United Kingdom [GC], nr. 25594/94, § 31, ECHR 1999‑VIII; S. si Marper, citat anterior, § 96).

78. Nu se contesta de catre parti ca puterile din cauza de fata nu ar avea un temei legal in dreptul intern, respectiv articolele 44-47 din legea din 2000 ( a se vedea paragrafele 28-34). Mai mult decat atat, Codul de Practica, care este un document public, arata in detaliu modul in care politistul trebuie sa efectueze perchezitia ( a se vedea paragrafele 35-36 mai sus).

[...]

80. Ca un prim aspect, Curtea constata ca ofiterul superior la care se face referire articolul 44(4) din lege este imputernicit sa autorizeze orice politist in uniforma sa opreasca si sa perchezitioneze pietonii in orice zona din juridictia sa daca considera aceasta masura ca fiind “necesara prevenirii de acte teroriste”. Totusi, “necesar” nu inseamna mai mult decat “avantajos” ori “de ajutor”. Nu exista nici o cerinta legala in faza emiterii autorizatiei ca oprirea si perchezitia sa fie considerate “necesare” si prin urmare nici o cerinta de a se aprecia asupra proportionalitatii masurii. Autorizatia trebuie supusa confirmarii de catre Secretarul de Stat in termen de 48 de ore. Secretarul de Stat nu poate modifica zona geografica cuprinsa in autorizatie si desi acesta are posibilitatea de a infirma masura ori stabili un termen mai scurt, se pare ca acest lucru nu s-a intamplat niciodata. Desi exercitarea competentelor de oprire si perchezitionare sunt susceptibile de control judiciar, legea este intr-o asemenea masura de larga incat reclamantii se confrunta cu dificultati mari in a demonstra ca autorizatia ori confirmarea exced cadrul legal.

81. Autorizatia se ia pe o durata de maxim 48 de zile, insa este susceptibila de prelungire. Ea nu poate trece de limita teritoriala de competenta a fortei de politie si poate fi redusa in interiorul acestei limite. Totusi, multe forte de politie in Regatul Unit acopera zone intinse cu populatie mare. Zona Metropolitana, unde reclamantii au fost opriti si perchezitionati, se intinde pe tot cuprinsul Londrei Mari (Greater London). Lipsa unor restrictii temporale si geografice din lege necesare pentru a asigura un mecanism de control al autorizatiei emise de executiv este demonstrata de faptul ca autorizatia acordata politiei metropolitane a fost in mod constant reinnoita.

83. Totodata, nu trebuie omis nici aspectul intinderii puterilor acordate ofiterilor de politie. Ofiterul este obligat, la efectuarea perchezitiei, sa se supuna dispozitiilor cuprinse in Codul de Practica (care contine dispozitii legate de modalitatile de efectuare a perchezitiei – n.n.). Totusi, Codul reglementeaza in principal modul concret de oprire si prechezitionare si nu cel de luare a deciziei in sine. Aceasta decizie [...] se bazeaza exclusiv pe existenta unei “banuieli” ori “intuitii profesionale” a ofiterului in cauza. Pentru acesta nu este necesar sa demonstreze existenta unei suspiciuni rezonabile; de asemenea nu este necesar sa existe o simpla suspiciune in privinta persoanei oprite si perchezitionate. Singura cerinta este ca perchezitia sa aiba drept scop descoperirea de obiecte ce ar putea fi folosite la comiterea de acte teroriste, categorie ce acopera o mare parte din bunurile purtate in mod obisnuit de oameni pe strada. In situatia in care o persoana este oprita pe strada in scopul gasirii de asemenea obiecte, ofiterul de politie nici nu trebuie sa aiba motive de a crede ca asemenea bunuri exista. [...]

86. Guvernul sustine ca mecanismele de protectie impotriva abuzurilor exista sub forma posibilitatii oricarei persoane de a contesta masura opririi si perchezitionarii pe calea controlului judecatoresc ori printr-o actiune in daune. Insa limitarile ale celor doua modalitati sunt in mod evident demonstrate de catre circumstantele acestei cauze. Mai precis, in absenta oricarei obligatii din partea ofiterului de a demonstra existenta unei suspiciuni rezonabile, este dificil, daca nu chiar imposibil, sa se demonstreze ca puterile conferite au fost exercitate in mod corespunzator.

87. In concluzie, Curtea considera ca atat competenta de emitere a autorizatiei si confirmare a acesteia, cat si cea de a opri si perchezitiona conform articolelor 44 si 45 din lege nu sunt suficient de clar reglementate si nici susceptibile de a oferi mecanisme de protectie impotriva abuzurilor. Prin urmare, acestea nu sunt “prevazute de lege” si pe cale de consecinta a existat o incalcare a Articolului 8 din Conventie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN UNANIMITATE CURTEA

1. Declara cererea admisibila;

2. Constata ca a existat o incalcare a Articolului 8 din Conventie.

[...]

5. Hotaraste ca statul parat sa plateasca reclamantilor, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii conform art. 44(2) din Conventie, suma de 33.850 Euro.

[…]

Lawrence Early Lech Garlicki

Grefier Presedinte