Asupra constitutionalitatii art. 327(3) din Codul de Procedura Penala

Un drept fundamental al oricarei persoane acuzate de comiterea unei infractiuni este dreptul de a contesta temeinicia oricarei probe administrate care tinde sa dovedeasca vinovatia sa. In cazul martorilor acesta se concretizeaza prin dreptul de a fi prezent la audierea martorilor, de a pune intrebari si de a-i interoga asupra oricaror aspecte considerate relevante de catre inculpat.

In practica se intalnesc insa situatii in care audierea unor martori devine imposibila din diferite motive: martorul a decedat, a disparut sau a parasit tara, etc. Pentru a asigura buna desfasurare a procesului penal si aflarea completa a adevarului chiar si in aceste conditii, art. 327(3) din Codul de Procedura Penala arata ca: “Daca ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanta dispune citirea depozitiei data de acesta in cursul urmaririi penale si va tine seama de ea la judecarea cauzei.”

Acest text de lege permite instantei de judecata ca in situatia in care constata imposibilitatea audierii directe si nemijlocite a unui martor, sa poata da citire depozitiei sale luate in faza de urmarire penala.

Pornind de aici, in practica s-a ridicat deseori problema compatibilitatii alineatului aminitit cu asigurarea dreptului la aparare consacrat de catre art. 24(1) din Constitutie, considerandu-se ca citirea unei declaratii date anterior in fata organului de urmarire penala, fara ca inculpatul sau reprezentantul sãu sa fi fost prezent sau fara sa fi avut posibilitatea sa ii puna intrebari asupra unor imprejurari considerate ca fiind esentiale, restrange in mod grav si nejustificat dreptul la aparare a persoanei acuzate.

Impotriva acestei opinii s-au adus argumente, anume ca acest drept (de a fi prezent la audierea martorilor) ar exista si in faza de urmarire penala. Astfel, art. 172(1) teza I da drept aparatorului invinuitului sau inculpatului de a asista la efectuarea oricarui act de urmarire penala.

Consideram aceast curent de opinie ca fiind gresit : in primul rand textul de lege foloseste expresia asistare, neprecizandu-se in mod precis daca acest lucru cuprinde si dreptul de a pune intrebari martorilor sau are ca inteles doar prezenta la efectuarea actului de urmarire penala, pentru a vedea daca sunt respectate dispozitiile legale si a formula observatii in privinta modului de indeplinire.

In al doilea rand, in cazul in care inculpatul nu are aparator ales, fiindu-i asigurata asistenta juridica din oficiu, chiar si prevederile art. 172 C.p.p. raman fara efect. Dupa cum se stie, in practica se procedeaza la desemnarea unui aparator din oficiu numai pentru anumite acte (ex: audiere, confruntare, prezentare a materialului de urmarire penala, etc.) nu si pentru intreaga urmarire penala, de la incepere si pana la inaintarea rechizitoriului catre instanta, astfel incat intre aceste acte, cand se audiaza martori, invinuitul sau inculpatul este lipsit de asistenta juridica.

In al treilea rand, urmarirea penala se poate desfasura fara ca invinuitul sau inculpatul sa fie asistat de avocat, atunci cand, asistenta juridica nefiind obligatorie, acesta nu intelege sa isi angajeze aparator ales. Cum textul de lege da drept aparatorului inculpatului, si inculpatului personal de a asista la efectuarea actelor de urmarire penala, printre care si audierea martorilor, nici in aceasta situatie nu se realizeaza o garantare eficace a dreptul la aparare. 

Un alt argument ce sustine neconstitutionalitatea textului art. 327(3) C. proc. pen. este si contrarietatea cu prevederile art. 6 paragraful 3 din Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale :

"Orice acuzat are, in special, dreptul:

[…]

d) sa audieze sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii;

[…]"

Acest tratat, semnat de Guvernul Romaniei si ratificat de Parlament, face parte din dreptul intern, conform art. 11 alin. 2 din Constitutie; ba mai mult, referindu-se la drepturi si libertati fundamentale ale omului, are prioritate fata de reglementarile interne (art. 20 alin. 2 din Constitutie).

Curtea Europeana a Drepturilor Omului, facand aplicarea art. 6 paragraful 3 din Conventie, a dat o serie de hotarari care sustin neconstitutionalitatea art. 327 alin. 3 C.p.p. Astfel, in cazul Lüdi contra Elvetia [1] , instanta de la Strasbourg a considerat ca exista o incalcare a art. 6 prin folosirea ca probe a unor rapoarte intocmite de un ofiter de politie sub acoperire:

“… nici judecatorul de instructie si nici instanta de judecata nu au avut posibilitatea de a-l audia pe Toni pentru a fi posibila o confruntare a declaratiilor acestuia cu afirmatiile d-lui Lüdi; mai mult nici domnul Lüdi, nici avocatul acestuia nu au avut posibilitatea de a-l interoga si de a-i pune la indoiala credibilitatea in nici o faza a procedurii…”

De asemenea, in cauza Kostovski contra Olanda  [2],  instanta de la Strasbourg a constatat de asemenea, incalcarea art. 6 al Conventiei, motivand dupa cum urmeaza:

“…De regula, toate probele trebuie administrate in prezenta acuzatului, in cadrul unei proceduri publice avand caracter contradictoriu. Asta nu inseamna ca, pentru a fi folosite ca probe, declaratiile unui martor trebuie facute intotdeauna in fata instantei, in sedinta publica; a folosi ca probe, declaratii luate in cursul inor proceduri anterioare, nu este contrara prevederilor parag. 3(d) si 1 a art. 6, cu conditia ca drepturile apararii sa fie respectate

Ca regula, aceste drepturi cer ca acuzatul sa aiba oportunitatea de a contesta si interoga un martor, fie la momentul la care martorul face declaratia, fie intr-un stadiu ulterior al procedurii...”

In legislatia altor state, in special a celor nord-americane dreptul de interoga martorii a fost ridicat la rang de principiu constitutional (Constitutia Statelor Unite – Amendamentul al VI-lea). In aplicarea acestuia Curtea Suprema a Statelor Unite a considerat, intr-o serie de decizii, ca “scopul acestor dispozitii constitutionale este de a impiedica folosirea de declaratii extrajudiciare impotriva acuzatului in locul examinarii si interogarii nemijlocite, care nu numai ca ofera posibilitatea convingerii personale asupra veridicitatii celor spuse de martor, dar il si obliga pe acesta din urma sa apara in fata juratilor pentru ca acestia sa-l poata privi si sa-si poata forma o parere asupra comportamentului, pentru a putea hotara daca marturia sa poate fi luata in considerare” (Mattox v. Statele Unite). Practica judiciara a statelor nord-americane a mers pana la a interzice audierea martorilor anonimi, lucru tolerat de Curtea Europeana de la Strasbourg.

Jurisprudenta acestei tari permite folosirea declaratiilor date de martori inainte de inceperea procesului numai in anumite conditii:

a) chiar si fara aceste declaratii, s-ar fi ajuns la o hotarare de condamnare (teoria “erorii inofensive") 

b) declaratia a fost luata in cursul unei proceduri preliminare a procesului, in cadrul careia insa acuzatul a avut posibilitatea efectiva de a contrainteroga martorul;

c) neprezentarea martorului la proces este rezultatul culpei acuzatului, care prin amenintare, santaj, violenta sau chiar asasinat a provocat aceasta neprezentare.

Avand in vedere aceste argumente, consideram ca textul art. 327(3) din Codul de Procedura Penala se impune a fi modificat pentru a asigura un echilibru intre interesul aflarii adevarului si dreptul la aparare a persoanei acuzate. In acest sens, salutam formularea textului corespondent din proiectul noului cod de procedura penala, in cuprinsul caruia sunt prevazute in mod clar situatiile in care se pot da citire declaratiilor date de martor in cursul urmaririi penale.

(Revista de Drept Penal nr. 3/2008)

 [1] 17/1991/269/340 – In acest caz, reclamantul, Ludwig Lüdi, fusese condamnat, printre altele si pe baza unor rapoarte scrise ale unui investigator acoperit, numit confidential Toni. Tribunalul Districtual din Laufen a refuzat chemarea sa ca martor considerand ca rapoartele sale, coroborate cu inregistrarile audio, sunt suficiente pentru a stabili vinovatia inculpatului.

 [2] 10/1988/154/208 - Reclamantul Slobodan Kostovski fusese condamnat pentru comiterea unor jafuri armate pe teritoriul Regatului Olandei. La baza sentintei a stat si declaratia unui martor anonim, luata in faza preliminara a investigatiei de catre un magistrat anchetator, in prezenta politiei, dar in lipsa procurorului sau a avocatului acuzatului. Hotararea Tribunalului Districtual Utrecht a fost mentinuta in fata Curtii de Apel si de catre Curtea Suprema.