Ramanauskas contra Lituaniei

La data de 5 februarie 2008, Marea Camera a Curtii Europene a Drepturilor Omului a pronuntat hotararea sa in cazul Ramanauskas contra Lituaniei, prin care a constatat incalcarea art. 6(1) din Conventie (dreptul la un proces echitabil).

Cauza RAMANAUSKAS contra LITUANIEI

(Cerere nr. 74420/01)

HOTARARE

STRASBOURG

5 Februarie 2008

Reclamantul, Kęstas Ramanauskas, este cetatean lituanian, nascut in 1966 si care locuieste in Kaišiadorys

In trecut, a profesat ca procuror al regiunii Kaišiadorys.

Reclamantul a aratat ca in a doua jumatate a anului 1998 si inceputul anului 1999 a fost contactat de catre AZ, o persoana ce nu o cunostea, prin intermediul lui VS, o cunostinta particulara. AZ i-a solicitat sa il ajute in achitarea unei terte persoane, oferindu-i in schimb suma de 3.000 dolari SUA (USD). Reclamantul initial a refuzat acest lucru, insa ulterior a acceptat dupa ce AZ si-a reinnoit oferta de 3 ori.

Guvernul lituanian a aratat ca VS si AZ l-au contactat pe reclamant si au negociat plata mitei din proprie initiativa, fara sa informeze in acest sens autoritatile, sustinand ca AZ il suspecta pe reclamant ca aacceptat mita in trecut.

La o data necunoscuta, AZ, care era in realitate ofiter in cadrul unei unitati santi-coruptie a politiei din cadrul Ministerului de Interne (Specialiųjų Tyrimų Tarnyba – STT), si-a informat superiorii ca reclamantul a acceptat sa primesca mita.

La data de 26 ianuarie 1999 1999, STT a solicitat Procurorului General adjunct emiterea unei autorizatii pentru simularea unei activitati infractionale, (respectiv simularea unei dari de mita), autorizatie ce a fost emisa la data de 27 ianuarie 1999.

La data de 28 ianuarie 1999, reclamantul a acceptat suma de 1500 dolari SUA de la AZ, iar la 11 februarie inca 1000 de dolari.

Tot la aceasta ultima data, Procurorul General a declansat urmarirea penala in privinta reclamantului pentru luare de mita, infractiune pedepsita de art. 282 Cod Penal.

In urma anchetei, dosarul a fost inaintat Tribunalului regional din Kaunas. In timpul procesului, reclamantul si-a recunoscut vinovatia, dar a sustinut ca a savarsit fapta in urma prsiunilor exercitate de catre AZ.

La data de 29 august 2000, instanta l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsa de 19 luni si 6 zile, a dispus confiscarea sumai de 625 litai (moneda nationala lituaniana), retinand in sarcina sa ca a primit mita in suma de 2500 dolari SUA, pentru a interveni in favoarea unei terte persoane.

Desi reclamantul a atacat hotararea de condamnare, invocand faptul ca a savarsit fapta ca urmare a instigarii lui AZ, instantele superioare (Curtea de Apel si Curtea Suprema) au respins cererile sale.

Solutionand plangerea cu care a fost investita, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a dreptului la un proces echitabil, drept prevazut de art 6(1) din Conventie si in motivarea deciziei sale a aratat:

“[…]

B. Aprecierea Curtii

48. Reclamantul s-a plans de folosirea unor mijloace de proba obtinute ca urmare a instigarii de catre politie, incalcandu-se astfel dreptul sau la un proces echitabil.

1.  Principii generale

49. Curtea constata ca este constienta de dificultatile inerente activitatii politiei ce are ca obiect culegerea de probe in scopul descoperii si cercetarii infractiunilor. In acest scop, aceasta este nevoita din ce in ce mai mult sa foloseasca agenti sub acoperire, informatori si metode ascunse, in special in domeniul combaterii crimei organziate si coruptiei.

50. Mai mult decat atat, coruptia (inclusiv cea din sfera judiciara) a devenit o problema majora in multe tari, asa cum este atestata de catre Conventia de Drept Penal a Consiliului Europei. Acest instrument autorizeaza folosirea tehnicilor speciale de investigare, printre care si agentii sub acoperire, pentru culegerea de probe, cu conditia sa nu fie incalcate drepturile si obligatiile asumate prin conventii multilaterale.

51. In aceste conditii, folosirea tehnicilor speciale de investigare in general si a celor sub acoperire in special, nu pot in sine sa incalce dreptul la un proces echitabil. Totusi, din pricina riscului de instigare a politiei, folosirea acestora trebuie sa fie in anumite limite bine definite.

52. In legatura cu acest aspect, trebuie mentionat ca sarcina Curtii, in conformitate cu art. 19, este de a asigura respectarea acestor angajamente asumate de catre Statele parti ale Conventiei. Admisibilitatea probelor este in primul rand o problema ce este reglementata de catre legislatiile nationale si, de regula, intra in competenta instantelor nationale aprecierea probelor ce le sunt prezentate. Curtea, in ceea ce o priveste, trebuie sa stabileasca daca procedura, in intregul ei, incluzand aici si modalitatea de administrare a probelor, a fost una echitabila (a se vedea, intre altele, Van Mechelen si altii contra Olandei …; Teixeira de Castro contra Portugaliei, …; Sequeira contra Portugaliei … si Shannon contra Regatului Unit …). In acest context, sarcina Curtii nu este de a determina daca anumite probe au fost obtinute in mod nelegal, ci de a determina daca aceasta “nelegalitate” a avut ca rezultat incalcarea altui drept consfintit de catre Conventie.

53. Mai mult decat atat, Conventia nu interzice, in faza investigatiilor preliminare si atunci cand natura infractiunii o impune, folosirea de surse precum informatorii anonimi. Totusi, folosirea lor ulterioara a acestora de catre instanta de judecata pentru a pronunta o hotarare de condamnare este o problema diferita si este acceptabila numai daca sunt luate suficiente masuri de siguranta, in special proceduri previzibile de autorizare, implementare si supraveghere a masurilor investigative. (a se vedea Khudobin contra Rusia …  Klass si altii contra Germaniei, …). In timp ce dezvoltarea crimei organizate necesita luarea unor masuri speifice, dreptul la un proces echitabil se aplica tuturor genurilor de infractiuni, de la cele mai simple la cele mai complexe. Dreptul la o justa administrare a justitiei nu poate fi sacrificat de dragul celeritatii (a se vedea Delcourt v. Belgium).

54. Mai mult decat atat, in timp ce folosirea agentilor sub acoperire poate fi tolerata cata vreme sunt respectate restrictii si masuri de siguranta clare, interesul public nu poate justifica folosirea probelor obtinute ca urmare a instigarii de catre politie, intrucat ar exista riscul ca acuzatul sa fie lipsit din start de dreptul la un proces echitabil (a se vedea printre altele, Teixeira de Castro, … Khudobin … si Vanyan v. Russia, …).

55. Instigarea de catre politie are loc atunci cand ofiterii implicati – fie membri ai fortelor de securitate fie persoane actionand in baza instructiunilor date de catre acestia – nu se limiteaza la investigarea activitatilor infractionale intr-o maniera pasiva, ci exercita presiuni asupra persoanei in cauza in sensul determinarii catre comiterea unei infractiuni, care in mod normal nu ar fi fost comisa, cu scopul obtinerii de probe si acuzarii (a se vedea Teixeira de Castro … si in sens contrar Eurofinacom v. France …)

56. In cauza Teixeira de Castro, Curtea a apreciat ca cei doi ofiteri de politie implicati nu s-au limitat “la investigarea activitatii infractionale a d-lui. Teixeira de Castro intr-o maniera pasiva, ci au exercitat o influenta de asa natura incat a determinat savarsirea infractiunii”. S-a retinut ca faptele lor au depasit limitele agentilor sub acoperire deoarece au instigat la comiterea faptei si nimic nu sugera ca fara interventia lor aceasta ar fi fost oricum comisa.

Curtea a ajuns la acea concluzie in baza anumitor elemente de fapt, mai precis faptul ca interventia celor doi ofiteri de politie nu a facut parte dintr-o operatiune antidrog ordonata si supervizata de un judecator si ca autoritatile nu aveau niciun motiv intemeiat sa il suspecteze pe reclamant ca ar fi fost distribuitor de stupefiante: acesta nu avea cazier judiciar si nimic nu indica predispozitia sa de a se implica in activitati de traficare a drogurilor pana la momentul contactarii sale de catre politie.

[…]

62. Rezulta din probele administrate in aceasta cauza ca o cerere de autorizare a simularii de activitati infractionale, a fost inaintata de catre STT pe 26 ianuarie 1999 si ca la acel moment AZ il contactase deja pe reclamant prin intermediul lui VS si ca reclamantul deja acceptase sa faciliteze achitarea unei terte persoane in schimbul unei mite de 3.000 USD. In opinia Guvernului, aceasta lucru arata ca VS si AZ au actionat din proprie initiativa fara a informa in prealabil autoritatile. Prin autorizarea si simularea activitatii infractionale, organele de urmarire penala au fost puse doar in situatia de a constata savarsirea unei infractiuni pe care reclamantul deja luase initiativa de a o savarsi.

63. Curtea nu poate accepta un asemenea rationament. Autoritatile nationale nu pot fi exonerate de raspundere in ceea ce priveste actiunile agentilor de politie in baza sustinerii ca, desi indeplineau functii oficiale, acestia au actionat “din proprie initiativa”. Este foarte important ca autoritatile sa isi asume responsabilitatea cate vreme faza initiala a operatiunii, respectiv actele efectuate pana la 27 ianuarie 1999, au fost indeplinite in lipsa oricarui cadru legal sau autorizare judiciara. Mai mult decat atat, prin autorizarea simularii si exonerarea lui AZ de orice raspundere penala, autoritatile au legitimat faza preliminara post facto si s-au folosit de rezultatele ei.

64. Mai mult decat atat, nu a fost oferita nici o explicatie multumitoare in privinta motivelor pentru care AZ l-a contactat pe reclamant din proprie initiativa fara sa isi anunte superiorii despre acest lucru sau de ce nu a fost invinuit pentru actele sale din faza preliminara. Asupra acestui aspect, Guvernul a raspuns pur si simplu ca toate documentele initiale au fost distruse.

65. Rezulta ca responsabilitatea autoritatilor lituaniene a existat anterior autorizarii pentru faptele lui AZ si VS. A se sustine altfel ar insemna sa se deschida calea abuzurilor si arbitrariului prin evitarea aplicarii principiilor Conventiei in urma “privatizarii” instigarii de catre politie.

66. Curtea urmeaza sa examineze daca faptele invocate de catre reclamant, care au fost puse in sarcina autoritatilor, au atins nivelul interzis de catre Articolul 6.

67. Pentru a stabili daca AZ si VS s-au limitat la “investigarea activitatii infractionale intr-o maniera pasiva”, Curtea trebuie sa ia in considerare urmatoarele aspecte. In primul rand, nu exista nici o dovada ca reclamantul a mai comis alte infractiuni, in special infractiuni legate de coruptie. In al doilea rand, asa cum rezulta din inregistrarile convorbirilor telefonice, toate intalnirile dintre reclamant si AZ au avut loc la initiativa acestuia din urma, un aspect ce contrazice sustinerile Guvernului in sensul ca reclamantul nu a fost supus presiunilor sau amenintarilor. Dimpotriva, prin contactele stabilite la initiativa lui AZ si VS, reclamantul se pare ca a fost tinta unor solicitari asidui in vederea savarsirii actelor materiale, desi nu existau dovezi clare – cu exceptia unor zvonuri – ca sa sugereze ca intentiona sa se angajeze in asemenea activitati.

68. Aceste consideratii sunt suficiente pentru Curte pentru a concluziona ca actiunile pesoanelor in cauza au depasit limita unei investigari pasive a unei activitati infractionale.

[…]

71. Curtea constata ca pe parcursul procedurilor interne reclamantul a sustinut ca a fost instigat sa savarseasca fapta. Prin urmare, autoritatile si instantele nationale ar fi trebuit sa procedeze la examinarea temeinica […] a acuzelor ce sustineau ca organele de urmarire penala au depasit limitele autorizarii date (a se vedea paragraful 14), cu alte cuvinte daca au instigat la savarsirea unei infractiuni. In acest scop, ele ar fi trebuit sa stabileasca in special de ce aceasta operatiune a fost initiata, masura in care politia a fost implicata in savarsirea faptei si natura instigarii sau presiunilor la care a fost supus reclamantul. Acest lucru era deosebit de important avand in vedere ca VS, prin intermediul caruia AZ a luat legatura cu reclamantul si care se pare ca a jucat un rol important in evenimentele ce au dus la plata mitei, nu a fost niciodata chemat ca martor intrucat nu a mai fost de gasit. Reclamantul ar fi trebuit sa aiba posibilitatea sa isi expuna opinia cu privire la toate aceste aspecte.

72. Totusi, autoritatile nationale au negat existenta instigarii din partea politiei si nu au facut nici un fel de demersuri la nivel judiciar in vederea clarificarii acuzelor reclamantului. Mai precis, nu s-a facut nici o tentativa de clarificare a rolului jucat de protagonistii acesei spete, aici incluzandu-se motivele inititivei particulare a lui AZ, desi condamnarea reclamantului a fost bazata pe probele obtinute ca rezultat al instigarii acestuia.

Intr-adevar, Curtea Suprema a constatat ca nu se impune excluderea acestor probe intrucat se coroborau cu recunoasterea vinovatiei de catre reclamant. Cata vreme vinovatia a fost stabilita, problema existentei unei influente asupra intentiei de a comite infractiunea a devenit irelevanta. Totusi, reunoasterea savarsirii unei infractiuni ca rezultat al instigarii de catre politie, nu poate inlatura nici instigarea, nici efectele ei.

73. In concluzie, desi este constienta de importanta si dificultatile investigarii infractiunilor, Curtea apreciaza ca actiunile lui AZ si VS au avut efectul unei instigari la savarsirea unei infarctiuni pentru care reclamantul a fost condamnat si ca nu exista niciun indiciu care sa arate ca infractiunea ar fi fost savarsita fara interventia lor. Avand in vedere aceasta interventie si folosirea rezultatelor ei in procedurile judiciare ulterioare, procesul reclamantului a fost lipsit de caracterul echitabil cerut de Articolul 6 din Conventie.

74. Prin urmare a existat o incalcare a Articolului 6 paragaraful 1 al Conventiei."