Letellier contra Frantei

La data de 26 iunie 1991, Marea Camera a Curtii Europene a Drepturilor Omului a pronuntat hotararea sa in cazul Letellier contra Frantei, prin care a constatat incalcarea art. 5(3) din Conventie.

Cauza LETELLIER contra FRANTEI

(Cerere nr. 12369/86)

HOTARARE

STRASBOURG

26 iunie 1991

10. Reclamanta este cetatean francez, fiind acuzata, judecata si condamnata de catre instantele franceze pentru complicitate la uciderea sotului ei.

La data de 8 iulie 1985, in cursul primei audieri, judecatorul de instructie al Tribunalului de Mare Instanta din Créteil a pus-o sub acuzare pe reclamanta pentru complicitate la omor si a plasat-o in arest preventiv, retinandu-se in sarcina sa participarea la uciderea sotului ei, dl. Merdy.

11. La 20 decembrie 1985 reclamanta a cerut punerea sa in libertate pe motiv ca nu existau suficiente probe impotriva sa. Aceasta a mai aratat ca oferea toate garantiile ca se va prezenta ulterior la proces : casa sa, afacerea pe care o conducea singura, si cei opt copii ai sai, din care unii inca depindeau de ea.

12. La 24 decembrie 1985, judecatorul de instructie a dispus punerea sa in libertate sub control judiciar, motivandu-si decizia dupa cum urmeaza :

"... la acest moment al procedurii arestarea nu mai este necesara in interesul aflarii adevarului; …desi acuzata a prezentat garantii ca se va prezenta la proces, garantii suficiente pentru a se dispune punerea in libertate, se apreciaza ca se impune controlul judiciar al instantei."

Judecatorul de instructie a dispus ca reclamanta sa nu depaseasca o anumita limita teritoriala stabilita fara permisiunea prealabila, sa se prezinte la judecatorul de instructie intr-o anumita zi, sa se prezinte de cate ori este chemata, sa se supuna la anumite restrictii privitoare la activitatea sa comerciala si sa nu intre in contact cu patru persoane determinate direct sau indirect.

Ca urmare a acestui fapt, judecatorul tutore a inapoiat custodia celor patru copii catre Dna. Letellier.

13. In urma apelului procurorului din Créteil, camera de acuzare (chambre d’accusation) a Curtii de Apel din Paris a casat decizia din 2 2ianuarie 1985, aratatnd ca din acel moment va fi singura care va decide in ceea ce priveste starea de arest.

“Dosarul contine… un numar considerabil de probe care duc la presupunerea ca acuzata este complice la omor, care este o infractiune deosebit de grava care a cauzat o perturbare majora a ordinii publice, gravitate care nu poate sa dipara prin trecerea a doar sase luni.

Ancheta este inca in desfasurare, impunandu-se prevenirea oricaror actiuni care sa aiba ca scop impiedicarea aflarii adevarului.

Mai mult decat atat, avand in vedere severitatea pedepsei care i-ar putea fi aplicata, exista motive de a crede ca ar putea incerca sa se sutraga urmaririi penale declansate impotriva sa.

In privinta acestor aspecte, nici o masura de control judiciar nu ar fi efectiva.

Arestarea preventiva ramane singura masura pentru a preveni exercitarea de influente asupra martorilor.

Aceasta masura este necesara pentru a proteja ordinea publica impotriva tulburarii create in urma savarsirii infractiunii si pentru a asigura prezenta acuzatilor in fata organelor judiciare."

Ca rezultata al acestei decizii, reclamanta, care fusese pusa in libertate pe 24 decembrie 1985, a fost reincarcerata pe 22 ianuarie 1986.

14. La audierea din 16 ianuarie 1986, d-na Letellier a depus un memoriu in aparare. In cuprinsul acestuia, ea a aratat ca asteptase pentru a cere punerea in libertate pana cand cea mai parte a anchetei fusese incheiata; astfel toti martorii fusesera audiati de catre politiei sau de catre judecatorul de instructie, fusesera efectuate doua confruntari cu dl. Moysan iar comisiile rogatorii fusesera indeplinite. De asemenea, a mai aratat ca art. 144 si urmatoarele din Codul de Procedura penala nu retinea gravitatea infractiunii ca o conditie pentru luarea si prelungirea arestarii preventive si ca partile civile nu depusesera obiectiuni la lasarea sa in libertate. Reclamanta a solicitat camerei de acuzare sa mentina hotararea din 24 decembrie 1985 prin care fusese pusa in libertate sub control judiciar, aratand ca nu intentiona sa se sustraga de la urmarirea penala, ca se va supune controlului judiciar al instantei, ca putea prezenta garantii ferme ca se va prezenta in instanta si ca incarcerarea pe mai departe ar fi distrus, atat financiar cat si emotional, o intrega familie care depindea numai de ea.

15. D-na Letellier a formulat recurs pe care Sectia Penala a Curtii de Casatie l-a respins la data de 21 aprilie 1986 peentru urmatoarelor motive :

"[…] La casarea hotarari de punere in libertatate sub control judiciar […] camera de acuzare, dupa ce a scos in evidenta situatia de fapt si divergentele dintre declaratiile sale [ale reclamantei – n.n.] si marturiile obtinute, a constatat ca fapta a produs o tulburare a ordinii publice, tulburare ce nu a disparut, ca datorita faptului ca ancheta continua, era important sa fie prevenite orice manevre de impiedicare a adevarului si de influentare a martorilor si ca severitatea pedepsei ce ar fi putut fi aplicata acuzatei ridica semne de intrebare asupra prezentarii sale ulterioare la proces […]

Prin urmare Curtea de Casatie apreciaza ca in cauza, camera de acuzare a decis mentinerea in stare de arest a lui Monique Merdy, nascuta Letellier, printr-o decizie care arata argumentele specifice si pentru motivele prevazute de art. 144 si 145 din Codul de Procedura Penala [...]"

16. La data de 24 ianuarie 1986 reclamanta a formulat din nou o cerere de punere in libertate, cerere care de asemenea a fost respinsa la 13 mai 1986 de camera de acuzare a Curtii de Apel din Paris.

17. In urma apelului dnei. Letellier, Curtea de Casatie a casat hotararea din 13 mai 1986 datorita faptului ca dreptul la aparare a reclamantei fusese incalcat intrucat nici aceasta, nici avocatul acesteia nu fusesera informati cu privire la audierea fixata si a trimis cauza in rejudecare catre camera de acuzare.

18. La 17 septembrie 1986, cererea a fost respinsa, fiind respinsa si plangerea in baza art. 5(3) din Conventie, formulata pentru ca carerea de punere in libertate nu fusese solutionata intr-un termen rezonabil.

20. In urma apelului d-nei Letellier, Curtea de Casatie a casat hotararea la data de 23 decembrie 1986, constatandu-se ca instanta Curtii de Apel nu a raspuns motivelor invocate in baza art. 5(3) din Conventie

21. La data de 17 martie 1987, camera de acuzare a Curtii de Apel din Amiens a respins cererea reclamantei.

22. Reclamanta a formulat recurs, aratand ca nu s-a luat in considerare daca o detentie de 22 de luni, in conditiile in care ancheta nu fusese finalizata, reprezenta o incalcare a duratei rezonabile a arestarii. De asemenea, a invocat incalcarea art 5(4) din Conventie, datorita trecerii a 83 de zile dintre hotararea Curtii de Casatie din 23 decembrie 1986 si hotararea instantei unde cererea a fost trimisa.

23. In timpul anchetei, reclamanta a mai formulat alte 6 cereri de de puenere in libertate, toate respinse de catre camera de acuzare a Curtii de Apel Paris, toate in baza aceleiasi motivari la datele de 5 martie, 10 aprilie, 5 decembrie, 23 decembrie 1986, 10 aprilie si 24 august 1987.

28. […] La data de 10 mai 1988 reclamanta a fost condamnata la 3 ani de inchisoare pentru complicitate la omor. […]

I. PRESUPUSA INCALCARE A ART. 5(3)

33. Reclamanta a sustinut ca durata detentiei sale preventive a fost incalcat art. 5(3) din Conventie

"Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1.lit c) din prezentul articol, […] are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. "

A. Perioda ce urmeaza a fi luata in considerare

34. Perioada ce urmeaza a fi luata in considerare a inceput la data de 8 iulie 1985, cand a fost plasat in stare de arest preventiv si s-a sfarsit la 10 mai 1988, odata cu hotararea instantei, mai putin perioada de la 24 decembrie 1985 la 22 ianuarie 1986, cand reclamanta s-a aflat in libertate sub control judiciar. Prin urmare aceasta perioada a durat 2 ani si 9 luni.

B. Durata rezonabila a arestarii

35. Stabilirea daca intr-un anumit caz, durata arestarii preventive a depasit sau nu o durata rezonabila, cade in primul rand in sarcina autoritailor nationale. In acest scop, acestea trebuie sa ia in considerare toate faptele pro si contra existentei unui interes public care sa justifice, in raport de prezumtia de nevinovatie, o derogare de la regula respectarii libertatii individuale si sa le mentioneze in hotararile lor. […]

Existenta suspiciunii rezonabile ca persoana arestata a comis o infractiune este o conditie sine qua non pentru validitatea detentiei prelungite (a se vedea hotararea Stögmüller), dar, dupa trecerea unei perioade de timp, aceasta nu mai este suficienta, Curtea trebuind sa stabileasca daca celelalte motive invocate de catre autoritatile judiciare continua sa justifice privarea de libertate ( ase vedea hotararile Wemhoff si Ringeisen). Acolo unde motivele sunt ‘relevante’ si ‘suficiente’, Curtea trebuia sa mai aprecize si daca autoritatile nationale competente au dat dovada de diligenta in desfasurarea procedurilor (a se vedea hotararea Matznetter si B. contra Austriei)

36. Pentru a justifica refuzul punerii in libertate a d-nei Letellier, camerele de acuzare a Curtilor de Apel din Paris si Amiens au precizat ca este necesar ca aceasta sa fie impiedicata sa exercite presiuni asupra martorilor, ca exista riscul sutragerii, ca masura controlului judiciar nu era suficienta pentru a atinge aceste obiective si ca punerea sa in libertate ar fi perturbat grav ordinea publica.

1. Riscul exercitarii de presiuni asupra martorilor

37. Guvernul a reliefat faptul ca acuzatiile impotriva d-nei Letellier erau bazate in principal pe declaratiile d-lor Moysan si Bredon. Acesta din urma, care fusese audiat de catre judecatorul de instructie la data de 25 noiembrie 1985, nu a putut fi confruntat cu acuzata pe 17 decembrie 1985, datorita lipsei sale. […]

38. Potrivit Comisiei, desi o asemenea temere exista la inceputul anchetei, aceasta nu a mai fost asa de pregnanta dupa multiple audieri de martori. Mai mult decat atat, nimic nu indica ca reclamanta s-a angajat in actiuni de intimidare pe durata cat s-a aflat in libertate sub control judiciar.

39. Curtea este de acord cu un risc real de influentare a martorilor a existat initial, dar apreciaza ca ca acesta a disparut odata cu trecerea timpului. In fapt, dupa 5 decembrie 1986 nu s-au mai referit la acesta: doar hotararile camerei de acuzare din Paris din 22 ianuarie, 5 martie, 10 aprilie si 5 decembrie 1986 au mentionat arestarea preventiva ca singura masura de prevenire a acestuia.

In orice caz, dupa 23 decembrie 1986 detentia sa nu a mai fost justificata sub acest aspect.

2. Riscul de sustragere

40. Diversele hotarari ale camerei de acuzare din Paris s-au intemeiat pe temerea ca reclamanta s-ar putea sustrage procesului penal datorita “severitatii pedepsei ce i s-ar putea aplica” si pe nevoia de a asigura prezenta sa la dispozitia organelor judiciare.

41. Comisia a constatat ca pe durata celor patru saptamani cat s-a aflat in libertate – de la 24 decembrie 1985 la 22 ianuarie 1986 – reclamanta s-a conformat cu obligatiile controlului judiciar si nu a incercat sa se sustraga. Acest lucru ar fi fost deosebit de dificil, in conditiile in care era mama unor copii minori si totodata, managerul unei afaceri ce constituia singura sa sursa de venit. In conditiile in care riscul sutragerii nu a fost dovedit de la inceput, hotararile au fost in mod gresit motivate intrucat nu au mentionat aspecte de fapt care sa duca la aceasta concluzie.

42. Guvernul a considerat ca exista intr-adevar un pericol de sustragere a acuzatei, facandu-se referire la severitatea pedepsei ce ar fi putut fi aplicata d-nei Letellier si la probele impotriva sa. De asemenea, s-au invocat motive suplimentare care totusi nu au fost mentionate in hotararile judiciare.

43. Curtea reliefeaza ca acest risc nu poate fi apreciat doar in baza severitatii pedepsei pe care reclamanta o risca. Acesta trebuie sa fie apreciat in raport si de alti factori relevanti care sa confirme existenta acestui pericol de sustragere ori sa il minimalizeze intr-o asemenea masura incat sa nu mai justifice prelungirea detentiei preventive pe durata procesului (a se vedea hotararea Neumeister). In cauza de fata, hotararile camerei de acuzare nu au continut motive pentru care sa se retina un risc de sustragere, in ciuda argumentelor invocate de reclamanta in cererile sale de punere in libertate.

3. Ineficienta controlului judiciar

44. Conform reclamantei, controlul judiciar ar fi fost in masura sa asigure respectarea obiectivelor mentionate anterior. Mai mult decat atat, a aratat ca s-a aflat in libertate timp de aprope o luna fara sa existe probleme in acest sens, de pe 24 decembrie 1985 pana la 22 ianuarie 1986 […]

45. Guvernul considera pe de alta parte ca masura controlului judiciar nu ar fi fost suficienta pentru evitarea consecintelor si riscurilor ce decurgea din savarsirea infractiunii.

46. Cand singurul motiv pentru mentinerea pe mai departe a detentiei preventive este temerea ca acuzatul va fugi si nu se va mai prezenta ulterior la proces, acesta trebuie pus in libertate in conditiile in care este in masura sa prezinte garantii suficiente care sa asigure prezenta sa, de exemplu prin constituirea unei cautiuni (a se vedea hotararea Wemhoff).

Curtea apreciaza, in acord cu Comisia, ca nu s-a retinut acest lucru de catre camera de acuzare in cauza de fata.

4. Protejarea ordinii publice

47. Hotararile camerei de acuzare din Paris din 22 ianuarie, 5 martie, 23 decembrie 1986, din 10 aprilie si 24 august 1987, ca si cea a camerei de acuzare din Amiens din 17 martie 1987, au pus accent pe nevoia protejarii ordinii publice impotriva perturbarii create de uciderea d-lui Merdy.

48. Reclamanta a motivat ca tulburarea ordinii publice nu ar putea rezulta din simpla savarsire a unei infractiuni.

49. Conform Comisiei, pericolul unei asemenea tulburari, care este echivalenta cu tulburarea opiniei publice in urma eliberarii unui suspect, nu poate rezulta doar din gravitatea infractiunii ori din acuzatile aduse persoanei. Pentru a se stabili daca exista un asemenea pericol, este necesar a se lua in considerare si alti factori, precum atitudinea si comportamentul celui acuzat dupa eliberare; acest aspect nu a fost avut in vedere de catre instantele franceze.

50. Pentru Guvern, pe de alta parte, tulburarea adusa ordinii publice este produsa de insusi infractiunea comisa si de imprejurarile in care a fost comisa. Reprezentand un atac ireparabil la adresa unei fiinte umane, orice omor tulbura in mod semnificativ ordinea publica intr-o societate ce respecta drepturile omului, dintre care respectul vietii umane este o valoare esentiala […] Tulburarea ce rezulta din savarsirea faptei este si mai mare in cazul unui omor premeditat si organizat. In cauza au existat indicii serioase care sugerau ca d-na Letellier a conceput modalitatea de ucidere a sotului ei […]

51. Curtea este de acord ca, datorita gravitatii si reactiei publicului la savarsirea lor, unele infractiuni pot da nastere la tulburari de natura sociala care sa justifice arestarea, cel putin pentru o anumita perioada. […]

Totusi, acest motiv poate fi privit ca fiind intemeiat si suficient doar daca este intemeiat pe aspecte de fapt care duc la concluzia ca punerea in libertate a acuzatului ar tulbura cu adevarat ordinea publica. Arestarea poate fi legitima doar daca ordinea publica este efectiv amenintata; mentinerea sa nu poate constitui o anticipare a pedepsei.

In cazul de fata, aceste conditii nu sunt indeplinite. Camera de acuzare au invocat nevoia mentinerii privarii de libertate dintr-un punct de vedere abstract, luand in considerare doar gravitatea infractiunii. Aceasta in ciuda faptului ca reclamanta scosese in evidenta faptul ca mama si sora victimei nu formulasera obiectiuni la cererile sale de punere in libertate, in timp ce contestasera cu tarie cele formulate de catre dl. Moysan; acest lucru nu a fost contestat de catre instantele franceze.

5. Concluzii

52. Curtea este prin urmare de parere ca, cel putin din data de 23 decembrie 1986, detentia in discutie a incetat sa fie bazata pe motive suficiente si relevante.

Decizia de eliberare a acuzatei din 24 decembrie 1985 a fost luata de magistratul care putea aprecia cel mai bine asupra probelor, circumstantelor si personalitatii d-nei Letellier; prin urmare camera de acuzare trebuia sa precizeze, intr-o modalitate mult mai clara si exacta, dar si mai putin stereotipa, motivele pentru care a considerat ca se impune mentinerea arestarii preventive.

53. Prin urmare a existat o incalcare a art. 5(3).